Cele 10 secrete ale încrederii în tine [partea 3]

Cele 10 secrete pentru a dobandi o incredere in sine stabila

Cele 10 secrete pentru a dobandi o incredere in sine stabila

Bine ai revenit pe NLP Mania! Mă bucur că ești aici să afli care sunt celelalte 4 secrete pentru a-ți construi o incredere in sine stabilă.

În primele două articole ai aflat despre:

1. Puterea zâmbetului în relația cu alții;

2. Efectul vorbirii lente și a atenției în comunicare;

3. Puterea privirii ochi în ochi pentru a avea încredere;

4. Dialogul interior care îți e prieten sau dușman;

5. Cum să scapi de standardele altora și să fii fericit;

6. Cum să te folosești de imaginea exterioară:

Uite aici link spre primele 2 articole:

1. Cele 10 secrete ale încrederii în tine [partea 1]

2. Cele 10 secrete ale încrederii în tine [partea 2]

Azi o să închid ciclul de articole despre încredere în sine cu încă 4 secrete, poate cele mai subtile și psihologice dintre toate cele 10 metode pentru încredere și putere interioară.

* * *

Secretul numărul 7 – puterea prezentului

Probabil că ai auzit de cartea „Puterea Prezentului” a lui Eckhart Tolle care explică cum poți să evoluezi și să te dezvolți prin concentrarea pe clipa prezentă a vieții taleCeea ce nu explică foarte clar în carte este legătura dintre timpul psihologic și puterea interioară.

Timpul, așa cum îl știm noi, este împărțit în trei stadii:

  1. Trecut
  2. Prezent
  3. Viitor

Aceste trei etape de timp au legătură foarte intensă cu psihologia. De exemplu, în momentul în care te gândești la trecut, tu comprimi în acest cuvânt „trecut” toate durerile tale, toate lacrimile tale, toate suferințele tale sau – din contră – toate bucuriile tale, toate clipele de fericire din viață ta etc.

Pentru doi oameni diferiți, cuvântul „trecut” înseamnă lucruri diferite.

Dacă ție ți s-au întâmplat lucruri care te-au făcut să suferi, cuvântul „trecut” înseamnă ceva pentru tine.

Dacă însă ți s-au întâmplat lucruri frumoase și ai fost fericit până acum, cuvântul „trecut” are un sens diferit pentru tine.

Ai observat că atunci când ești fericit timpul parcă trece mai repede, iar când suferi timpul abia se mișcă?

Aceasta este componenta psihologică a percepției timpului.

Și de aici, putem să ne folosim de puterea prezentului ca să ne dezvoltăm și să ne îmbunătățim viața.

* * *

De ce timpul se mișcă mai repede când suntem fericiți?

În momentul în care suntem fericiți, avem gândurile foarte concentrate pe prezent sau pe viitorul apropiat și foarte centrate. Gândurile concentrate pe prezent dau minții tale o comandă de fericire.

Și vreau să îți spun ceva ce am descoperit pe pielea mea.

Citești acest lucru, dar nu îi dai încă un sens. Cum pot să fiu fericit dacă sunt nefericit? Nu există tehnică mai puternică pentru dezvoltarea ta și pentru a dobândi incredere în propriile-ți forțe decât emoția de fericire.

Asta e întrebarea cea mai importantă!

Dar am găsit un răspuns. Răspunsul constă tocmai în tehnicile din articolul de azi.

Puterea prezentului îți dă capacitatea de a sta cu mintea în prezent.

În momentul în care mintea ta nu se gândește la trecut, acel trecut parcă nu există.

În momentul în care mintea ta nu se gândește la viitor, acel viitor nu există nici măcar virtual în mintea ta.

* * *

Gândește-te că ACUM tu ești suma întâmplărilor din trecutul tău.

Dacă îți place tot la tine și ai incredere in ceea ce faci, atunci e perfect. Dar dacă e ceva ce nu îți place la tine, în gândurile tale, în comportamentele tale, în emoțiile tale, acel ceva provine din trecutul tău.

Îți dau un exemplu:

Ai avut odată de ținut o prezentare în public și a fost un mare eșec. Te-ai intimidat, nu ai știut ce să răspunzi, ți se părea că toată sala râde și te ironizează pentru incapacitatea ta și astfel ai pierdut acea incredere că ești capabil să faci așa ceva.

Acest trecut al tău îl porți cu tine tot timpul… atâta timp cât TE LAȘI INFLUENȚAT DE TRECUT!

Dar dacă încet-încet înveți să lași trecutul în urmă, el (trecutul) se desprinde de tine, așa cum niște vagoane de tren stricate se desprind de restul trenului care merge cu viteză înainte. Dacă vagoanele sunt încă atașate la tren, trenul merge greu și lent, se poticnește și consumă multă energie. Dar când vagoanele vechi sunt lăsate în urmă, viteza trenului crește și el ajunge la destinație rapid.

 * * *

Da, Marius, frumos de zis „lasă trecutul în urmă”, dar CUM să fac asta?

Am găsit în timp multe metode ca să lași trecutul în urmă, dar niciuna la fel de rapidă ca autoiertarea!

Știi de ce nu poți lăsa trecutul în urmă, apoi să te lași să trăiești în prezent și să fii fericit?

Pentru că te simți vinovat!

Îți spun asta pentru că ești prietenul meu cel mai bun și acum te cert un pic. Gândește-te!

Când erai copil, greșeai și erai pedepsit! Pur și simplu acea incredere că ești competent a dispărut. Dar ceea ce tu simțeai – copil fiind – pentru părinții tăi era iubirea pură, necondiționată. Părinții tăi te pedepseau azi, apoi mâine te sărutau și tu ai dedus că ești iubit.

Așa ai ajuns la concluzia că iubirea și pedeapsa sunt legate.

Cel mai rău comportament este când o mamă își pedepsește copilul ca în secunda următoare să îl mângâie și să îi spună că îl iubește. 

Asta îl învață pe copil că iubirea și pedeapsa sunt unul și același lucru.

Dar, în timp, ai învățat că dacă tu te pedepsești pe tine și te faci să suferi, asta e spre binele tău.

Așa că atunci când greșești – nu te poți ierta.

* * *

În mintea ta există format un mecanism psihologic care spune: „Dacă sufăr înseamnă că așa mă dezvolt”. Acest mecanism provine din vechiul mesaj al pedepselor din copilărie când erai pedepsit ca să schimbi un comportament nedorit de părinți și ți se mai și spunea poate că „e spre binele tău”. De fapt, tot ce se întâmpla era că ți-ai distrus partea de incredere pe care o acordai propriilor tale decizii.

Știi care e cel mai dificil lucru pe care trebuie eu să îl fac? Să vorbesc cu copilul din tine care acum citește aceste lucruri, dar trebuie să mă comport ca și cum aș vorbi cu un adult. Uneori îmi citești articolele ca un adult, alteori te simți ca un copil care are nevoie de un sfat și de o încurajare.

Adultul și copilul din tine se pot întâlni doar în prezent.

În trecutul tău mintea ta folosește tiparele de gândire ale copilului și nu poți să faci față zilei prezentului cu emoții de copil. Copilul din tine ar fi speriat și distrus de toate responsabilitățile tale de adult.

Copilul din tine însă are nevoie de acest prezent ca să iasă la suprafață și să fie fericit – să se poată bucura fără nicio regulă, fără nici o condiție și să aibă incredere că ceea ce face nu este judecat.

Oamenii care au încredere în ei au această capacitate de a nu își face singuri probleme. Acest lucru provine din aducerea în prezent atât a copilului interior, cât și a adultului.

* * *

Tehnica pentru autoiertare (baza pentru incredere in sine):

Dacă vrei să îți vindeci trecutul și să poți să lași în urmă orice suferință provenită din trecutul tău, poți să folosești această metodă pe care am încercat-o de multe ori și a funcționat extraordinar de repede.

Metoda constă în 3 etape:

În prima etapă e nevoie să găsești un moment din viața ta când ai iertat cu adevărat ceva, pe cineva sau chiar pe tine.

Stai pe fotoliu cu ochii închiși și caută un moment de iertare din viața ta. Când ai găsit un moment în care ai iertat, „teleportează-te” mental în acel moment și retrăiește acea scenă. Dar concentrează-te doar pe ce simți. Vezi tot ceea ce ai văzut atunci, ascultă tot ceea ce ai auzit atunci, dar fii foarte atent să ții minte ceea ce simțeai când iertai.

Dă o denumire acestei emoții de iertare pe care o simți. Poți să o numești „emoția mea de iertare”. Apoi păstrează în minte și inimă această emoție de iertare. Ia în mâna stângă această emoție a iertării și ține-o închisă în pumn.

În a două etapă caută în trecutul tău un moment când tu ai fost cel iertat. Amintește-ți ceva mai recent sau mai îndepărtat când ceva s-a întâmplat și ai fost tu iertat de altă persoană. Amintește-ți acea scenă, „teleportează-te” mental în acel moment și retrăiește-l.

Privește prin ochii tăi de atunci tot ceea ce ai văzut, ascultă tot ceea ce ai auzit și atunci, simte tot ceea ce ai simțit și atunci. Fii foarte atent la emoția pe care o simțeai când ești complet iertat. Poate că era o stare de ușurare, de bucurie, poate mai multe la un loc. Identifică-le pe toate și păstreză-le în mintea ta. Ia în mâna dreaptă această emoție a iertării și ține-o închisă în pumnul drept.

În a treia etapă caută un lucru pe care tu îl faci sau l-ai făcut și care te doare, te face să te gândești cu ură, cu supărare la tine și la ce ai făcut tu. Caută ceva pentru care te învinovățești sau dai vina pe alții. Chiar și când cineva te-a făcut să suferi în trecut, tu te simți vinovat.

Te simți vinovat poate pentru că nu ai fost suficient de bun să nu suferi, te învinovățești pe nedrept. Cel mai mult ai nevoie să te ierți pe tine pentru că te-ai făcut să suferi prin decizii pe care le consideri greșite.

Tu te-ai făcut pe tine să suferi, deci subconștient tu porți vina pentru suferința ta, așa că e cazul să te ierți pentru că te-ai făcut să suferi și să reintegrezi partea de incredere pe care ai pierdut-o.

Când ai găsit un prim moment în care e nevoie să te ierți pentru suferința ta, amintește-ți acel moment și privește-l pe un ecran de cinema mental – ca și când îl vezi în fața ta și te privești pe tine suferind.

Privește această imagine din mintea ta, privește-te pe tine în acel film/poză și întreabă-te ce simți acum când privești și îți amintești acele momente.

Crește-ți Încrederea În Tine

Cum să te simți puternic și stăpân pe sine în orice situație 

Acest material conține un CD cu 5 Lecții audio de câte 25-30 minte fiecare și 7 Exerciții psihologice cu efecte rapide de creștere a încrederii în sine.

Află detalii

 

Apoi desfă mâinile și pune pe pieptul tău amândouă mâinile cu cele două emoții de iertare. Adu în pieptul tău emoția pe care o ai când tu ești iertat și adu în piept emoția pe care o simți când ierți tu pe cineva.

Simte acele două emoții și privește scena în continuare, simțind continuu cele două emoții de iertare.

E posibil să simți o emoție intensă și să te simți copleșit de ea; dă-ți voie să o trăiești și să păstrezi mâinile pe piept cu acele stări de iertare cu tot.

* * *

Poți relua această tehnică zilnic și poți să o faci cu orice eveniment din viața ta, din prezent sau din trecut. Nu contează că evenimentul e unul foarte dureros sau e doar unul care te obsedează și atât.

Dacă ai mintea la un eveniment, înseamnă că el are un mesaj pentru tine și e foarte util să te detașezi de el. Mesajul e oricum primit la nivel subconștient, trebuie doar să lași timp să iasă la suprafață.

De ce ți-am spus această tehnică? Pentru că fără autoiertare nu vei putea să te desprinzi de trecut. Iar fără desprinderea de trecut, nu vei putea să trăiești în prezent și să te simți fericit. Iar fără să te simți cu adevărat fericit, nu vei putea să ai încredere în tine.

Ai văzut oameni nefericiți care să aibă încredere în ei? Nefericirea este cea care îți distruge încrederea. Fericirea îți construiește încrederea.

Oamenii fericiți vor dezvolta încredere în ei și vor lua viața de la prezent spre viitor.

Oamenii nefericiți își vor distruge încrederea și vor lua viața dinspre trecut până în prezent. Ei nu văd viitorul sau îl văd foarte scurt și întunecat.

* * *

Secretul numărul 8 – meditația zilnică

Dacă ai citit mai multe articole de pe NLP Mania, ai aflat că practic meditația de mai bine de 18 ani și că o consider ca fiind cel mai important lucru pe care am avut șansa să îl aflu în această viață.

Nimic din tot ceea ce știu nu este la fel de important precum e meditația.

Îți tot dau tehnici de NLP și psihologie, dar nu fac decât să îți ocup mintea cu mici tehnici care sunt extraordinare, dar nu se compară cu meditația.

Dar meditația acționează diferit. Pur și simplu îți reinstalezi tot computerul instantaneu. Îți fac o comparație între toate celelalte tehnici și tehnica de meditație.

Imaginează-ți că ai un computer virusat. Dar nu ai un antivirus bun așa că trebuie să iei fișier cu fișier și să le devirusezi pe rând – așa sunt tehnicile psihologice.

Ceea ce face meditația nu poate să facă nicio tehnică psihologică sau NLP pentru că meditația acționează dincolo de nivelul minții. Când faci meditație, mintea ta e oprită. Astfel poți să pui bazele pentru incredere (sau orice altă nevoie mai ai).

Poți să repari un motor de mașină cât el merge? E nevoie să îl oprești ca să îl repari complet și corect.

Meditația oprește acest motor și îți dă acces la toate piesele minții tale, la zone ale minții tale pe care nu le poți modifica atâta timp cât mintea lucrează.

Deci ce îți recomand este să începi să meditezi.

* * *

Sunt câțiva pași pentru a medita:

1. Interiorizarea atenției – închizi ochii și ești atent la respirația ta și lași lumea exterioară să dispară pentru tine;

2. Concentrarea pe orice idee, imagine, gând, emoție, sunet, zonă a corpului etc.

3. Păstrarea și exersarea acestei concentrări până când gândurile dispar.

4. Meditație propriu-zisă – această etapă apare doar după ce le-ai exersat suficient de mult timp pe primele trei.

Caută o melodie relaxantă – cu sunete plăcute, instrumentală – pe care să meditezi. Dacă crezi în Dumnezeu, o formă de meditație este și rugăciunea. Când te rogi, mintea ta devine absorbită în rugăciunile tale și apar aceleași efecte în timp.

Creștinismul isihast, călugării care se retrăgeau în peșteri, toți povestesc despre aceste etape doar că le dau denumiri diferite. În etapa a doua, când ți-am zis să te concentrezi pe orice, în creștinism se practică foarte bine concentrarea pe figura spirituală a lui Isus sau a Fecioarei Maria.

Acest lucru are un efect și mai intens decât dacă te-ai concentra pe orice altceva. Pentru că prin concentrarea pe o imagine spirituală tu proiectezi în subconștient acel model spiritual care ajunge să îți rescrie multe „programe” mentale. Concentrarea funcționează ca un laser care îți rescrie subconștientul.

Pe ce anume te concentrezi mai mult, acel ceva e programat în subconștientul tău. Dacă te concentrezi pe probleme, problemele o să fie în subconștientul tău. Dacă te concentrezi pe iubire, fericire, spiritualitate, incredere, ele o să se programeze în subconștientul tău.

* * *

Cât timp să meditez zilnic?

La început, nu faci efectiv meditație. Primele luni de zile o să faci doar interiorizare (liniștirea minții) și concentrarea atenției. Pentru asta e nevoie să practici cam 10-30 de minute zilnic, în funcție de cât de mult timp îți aloci pentru dezvoltarea ta.

Apoi o să începi să simți pe măsură ce meditezi cum apare din interiorul tău o stare de fericire tocmai din faptul că mintea începe să nu mai fugă spre trecut și nici spre viitor.

Tu ești fericit doar când mintea ta e liniștită. Nu există fericire în agitație!

Cea mai mare greșeală care se face în prezent este căutarea unei stări de agitație (dis-tracție) pe care o fac 99% dintre oameni. Din păcate, 99% dintre oameni nu mai știu să fie fericiți, așa că se mulțumesc doar să se distreze.

Fericirea nu există în agitație mentală, iar distracția este tocmai distragerea de la ceva important.

Liniștea minții este primul pas, apoi o să apară din interiorul tău starea de fericire. Și când o să observi că nu depinzi de nimeni și de nimic ca să fii fericit, o să fii cu adevărat capabil să simți acea stare de incredere și putere interioară.

* * *

Secretul numărul 9 – găsește pasul următor

Pasul următor se referă la capacitatea ta de management. Una dintre funcțiile cele mai importante ale managementului este programarea. Îți ziceam mai sus să nu trăiești în viitor sau trecut, dar asta nu înseamnă că trebuie să uiți că există ziua de mâine.

A nu trăi în viitor înseamnă să nu îți proiectezi filme mentale cu un viitor încă nerealizat. Pasul numărul 9 se concentrează tocmai pe capacitatea ta de a programa viitorul, dar nu de a deveni obsedat de viitor. O metodă pe care ți-o dau este să nu lași nicio zi fără să te gândești exact la ce ai de făcut în ziua respectivă ca să îți atingi obiectivele.

Fă în așa fel încât să nu existe nicio zi în care să nu faci ceva pentru obiectivele tale. Chiar dacă îți propui doar să meditezi sau să faci tehnica de autoiertare, asta e deja ceva făcut pentru încrederea ta în tine. Încrederea în tine sigur e un pas important care să te ajute să îți atingi obiectivele.

Nu lăsa nicio zi să treacă fără să simți că ai progresat un pic. Mergi pe stradă și aplică secretul numărul 1, cel cu zâmbetul. Sau stai cu tine și controlează-ți dialogul interior sau pur și simplu privește ochi în ochi oamenii cu care te întâlnești.

* * *

Secretul numărul 10 – implică-te cât mai mult

Faci parte din mai multe sisteme:

  • Familia ta e un sistem;
  • La serviciu faci parte din alt sistem;
  • Societatea e un alt sistem;
  • Planeta în sine e un alt sistem;

Faci parte din toate aceste sisteme și ești o piesă fără de care ar rămâne un loc descoperit. Poate că nu ești conștient de asta și nu simți nicio emoție de mândrie pentru că exiști, dar nu e întâmplător că ești aici și că trăiești în această perioadă.

Nu știu care e misiunea ta în viață, dar știu că ai una!

Și știu că doar teama te face să stai pe loc și să nu îți urmezi acea misiune.

Iar teama dispare în momentul în care ai încredere în tine.

Știi cum poți explica într-o singură propoziție ce înseamnă să ai încredere în tine?

Când ai incredere în tine, pur și simplu știi că te vei adapta și te vei descurca orice s-ar întâmpla în viața ta mâine și oricând în viitor. 

Aceasta e definiția mea pentru încredere în sine.

Dar să revin la implicarea ta. Există foarte multe tipuri de implicare care ți-ar prinde bine ca să ai mai multa incredere în tine.

– Implicare tip altruist – ajuți dezinteresat pe cineva: o fundație, o biserică, un centru de copii, un centru de bătrâni etc.

– Implicare în relație – schimbi gândirea: „Dar partenerul să ofere și apoi ofer și eu” în gândire de tip: „Ofer eu ca să dau un exemplu partenerului și poate așa o să ofere și el/ea”.

– Implicare profesională – îți cauți vocația și te implici în profesia care te face să te simți bine; asta te va face creativ și inovativ. Vei veni cu proiecte noi, doar dacă îți place ceea ce faci.

– Implicare emoțională – găsești un hobby care te atrage și te implici în practicarea acelui hobby. Datorită emoției plăcute pe care o obții așa, vei deveni din ce în ce mai motivat să înveți și să acționezi în acea direcție.

* * *

Cum de funcționează tehnica asta cu implicarea? În momentul în care tu te implici, o să apară mici schimbări în urmă acțiunilor tale. După o perioadă o să te obișnuiești să vezi schimbările care apar datorită ție. Iar mintea ta învață că tu ești cel care produce acele schimbări.

Prea mult timp ai fost doar o victimă a acțiunilor altor oameni. Acum, prin implicarea ta, devii tu cel care acționează. Este un sentiment de eliberare extraordinar când observi că ai avut și tu un rol în a schimba ceva.

Acest sentiment, când este repetat de multe ori, el devine o atitudine de viață. Te vei trezi că îți crește nivelul de incredere în capacitatea ta de a acționa. Apoi vei începe să acționezi pe tot mai multe planuri ale vieții tale, tocmai pentru că ai deja mai multă încredere în puterea ta de a mișca lucrurile.

* * *

Și, în final, o scurtă întrebare și o invitație la implicarea de care vorbeam anterior:

Crezi că oamenii se nasc cu incredere în ei sau fără încredere în ei? Te rog să îmi spui părerea ta legat de asta și să îmi spui cum crezi tu că ți-ai dezvoltat cel mai bine încrederea în tine până în prezent. 

Dacă chiar îți dorești să te dezvolți, aplică tehnica de implicare și scrie-mi un comentariu, chiar dacă nu ai scris niciodată până acum! O să vezi cum te simți când ai făcut ceva ce nu ai mai făcut până acum. Scrie un comentariu în care să îți arăți ție și mie că te implici în dezvoltarea ta!

Mult succes!

Pe curând,

Marius Simion

Marius Simion

Marius Simion

Sunt fondatorul proiectului NLP Mania, cel mai cunoscut blog de Dezvoltare Personală prin Programare Neuro-Lingvistică din România. Sunt Master Trainer NLP, Coach WingWave, Trainer și Autor de programe de dezvoltare personală. Trimite-mi un email

Comentarii

  • Iulian

    Cred ca se nasc cu incredere in ei.Pentru ca atunci cand te nasti nu esti programat social.

  • ionescu sorina

    Buna ziua,eu cred ca increderea n-o dezvoltam noi pe parcursul vietii.Multumesc pentru articolele d-neavoastrs,sunt utile si benefice.

  • Adi

    Marius, te apreciez pentru ceea ce faci și îți sunt recunoscătoare pentru ca articolele tale m-am ajutat foarte mult în dezvoltarea mea personală! Mult succes în tot ceea ce faci !

  • Remus

    Foarte interesant!
    Ne auzim peste un an 😀

  • Edi

    Consider ca oameni sa nasc cu incredere in ei doar ca si-o pierd pe masura ce societatea le impune tot felul de idei si reguli care ii fac sa se simta inferiori.

Descarcă GRATUIT eBook + 6 exerciții (MP3)
pentru creșterea încrederii in sine

Descoperă în 6 pași simpli cum să ai mai multă încredere în tine,
mai ales în momentele care contează cu adevărat în viața ta!