14 decembrie 2015 (9) vizualizari in Diverse

Cele 3 porti ale calatoriei interioare (Poarta Emotiilor, a Gandurilor si a Sinelui)

Un articol de: Marius (contacteaza autorul)
Imagine "Cele 3 porti ale calatoriei interioare (Poarta Emotiilor, a Gandurilor si a Sinelui)"

 

Salutare,

ai observat ca anumite intamplari in viata sunt “ciclice” si apar dupa anumite perioade?  La mine, cand nu reusesc sa “depasesc” o problema, stiu ca se va repeta si ca la un moment dat o sa ma dezvolt si o sa trec peste ea. Tot asa am vazut ca sta treaba si cu emotiile si gandurile. Sunt perioade in care emotiile si gandurile parca te coplesesc, alteori te simti bine si totul e roz in viata. Dar aceste fluxuri si refluxuri emotionale trebuie intelese.

Ce parte din noi creeaza aceste repetari de situatii ca sa ne invatam lectii si sa evoluam, ce se intampla in interiorul mintii noastre pe masura ce evoluam, ce parte din noi evolueaza si unde trebuie sa ajungem cu toata aceasta cautare interioara?

Sunt intrebarile care mi-au “umbrit” multi ani in care nu stiam ce caut, nu stiam pe ce drum sa o iau, nu stiam cine sunt si care e menirea mea.

Toate cautarile mele interioare le-am pus pe site, in zecile de articole pe care le-am scris pana acum.

Azi iti arat un sistem (Cele 3 porti ale evolutiei) care mi-a aratat mie drumul in calatoria mea interioara.

 

O schimbare aproape imposibila
Imi amintesc de perioadele din viață mea în care singur îmi făceam praf imaginea mea interioară. Mă criticăm zilnic, mă gândeam la mine că și când nu aș fi bun de nimic, credeam că nu am noroc (puteam succesul pe seamă norocului, nu pe capacitățile mele).

Cred că mai bine de 10 ani am rămas în acest mod de gândire limitat și prostesc. Imi vine să râd acum când privesc în urmă, dar atunci mă simțeam la limită de jos a existenței.

Pur și simplu nimic din ceea ce îmi propuneam nu reușeam să fac pentru că nu credeam în mine. Credeam că cei din jurul meu sunt mai buni decât mine, iar eu mă simțeam inferior.

Aveam complexe de inferioritate legate de faptul că sunt slab și mic de statură, nu mă pricepeam să comunic, nu ma simteam destul de inteligent, eram timid și îmi era frică de orice mică greșeală pe care credeam că o fac. Teamă mea cea mai mare era să nu cumva să mă fac de rușine. Dacă îmi amintesc bine, nu cred că era ceva de care să fiu mulțumit în aceea perioadă.

Mă refugiasem în citit. Citeam carte după carte, din dorință de a “evada” din realitatea în care eram un nimeni.

In paginile cărților puteam să fiu cine doream eu. Mintea mea învățase să se “proiecteze” în personajele din carte, eram eroul principal. Uneori eram cel care salva planeta, alteori eram un spion celebru, alteori eram un rege invincibil.

Fără să știu, toate acele momente în care mintea mea făcea “proiectie” în alte personaje, au început să mă ajute. Mintea mea devenea pe zi ce trece mai deschisă, mai flexibilă, mai capabilă să înțeleagă lucruri profunde și necesare evoluției mele.

Când mi-au picat pe mână cărțile de dezvoltare ,mintea mea a inceput sa le “devoreze”. Așa am ajuns descopăr cum funcționează emoțiile mele.

Iar cel important moment a fost când am înțeles ca mintea mea este servitorul meu si nu stăpânul meu.

 

Cel mai important pas al evolutiei – cunoasterea interioara.

Cu timpul am inceput sa ma intreb “ce anume ar trebui sa cunosc despre mine ca sa pot evolua”. Atunci nu aveam aceste informatii. Dar in timp, in mintea mea s-a “construit” un sistem care sa te ajute si pe tine sa intelegi ce anume creeaza putere, cunoastere si implinire chiar in interiorul tau.   

Intrebarea mea permanenta era “cum pot sa am acces la puterea mea interioara?”  

Am aflat raspunsul prin utilizarea acestui sistem de cunoastere pe care ti-l descriu mai jos.

Structura ta interioara este formata din 3 elemente (porti de evolutie):

 

  1. Eu-l tau profund: este senzatia de identitate pe care o ai imediat cand te trezesti, aceea perceptie unica a faptului ca existi si traiesti. Aceasta senzatie este cea care “unifica” toate experientele tale, toate amintirile, toate emotiile, toate gandurile. Despre toate acestea poti spune “sunt ale mele”, adica ale acestui Eu profund.
  2. Mintea ta: este totalitatea gandurilor tale, a rationamentelor, a planurilor pe care le faci, a calculelor si a strategiilor pe care le concepi, dialogul interior, criticile si laudele interioare, tot ceea ce iti “spui” tu in sinea ta, toate formeaza mintea ta. Dupa cum observi, mintea e un computer iar operatorul care dirijeaza mintea este Eu-l tau profund.  Mintea este subordonata Eu-lui, deci ar trebui sa te impui prin vointa si concentrare. Dar nu ne-a invatat nimeni asta, asa ca mintea emite ganduri cu miile, ca o avalansa de necontrolat.  
  3. Emotiile:  sunt incarcatura energetica a gandurilor. Daca vrei, poti spune ca un gand este un desen alb-negru, iar emotiile sunt culorile care compun tabloul final. Emotiile sunt ratiunea pentru care traim. Fara emotii viata ar fi alb-negru, fara bucurie, fara tristete, fara zambete si fara lacrimi. Nu ar merita traita. Emotiile sunt combustibilul, motivatia, sensul vietii noastre. Uneori le numim sentimente, alteori afecte, alteori emotii. Fara ele nu ar avea sens nimic.

In mod general, ceea ce tine de minte si emotii luate impreuna, spunem ca se numeste “personalitatea”.

Mintea impreuna cu emotiile tale formeaza un fel de “masca” a Eu-lui tau profund.  Personalitatea este masca cu care noi “iesim” in lume. Eu-l profund este adanc ascuns in interiorul nostru, ca un “Dumnezeu” interior al fiecaruia dintre noi.

Gandurile (mintea) si emotiile sunt cele care iti conduc viata. Gandurile iti spun ce sa crezi despre puterile tale, despre ceilalti oameni, despre serviciul tau, despre sanatatea ta. Uneori aceste ganduri ale tale sunt pozitive si te ajuta, alteori sunt negative si te saboteaza.

 

Emotiile si gandurile sunt corelate, legate unele de altele.

Daca te gandesti la un eveniment tragic, o sa simti cum incepi sa ai o emotie negativa. Daca te gandesti la un moment placut fericit din viata ta, o sa apara o emotie pozitiva.

Legatura dintre ganduri si emotii este buna mai ales daca vrei sa iti “construiesti” emotii pozitive si sa traiesti fericit.

Pentru asta e necesar sa incepi sa ai un “program” zilnic in care sa iti aduci in minte cat mai multe din amintirile frumoase din viata ta. Atunci iti vei antrena sistemul emotional cu emotii pozitive.

Cu ce ganduri te hranesti, asa te vei si simti. Daca zilnic te gandesti la lucruri negative, atunci vei ajunge sa suferi in orice situatie.

Pur si simplu te “antrenezi” ca sa simti mai usor emotii negative decat emotii pozitive, indiferent de situatie.

Probabil ca iti vin si tie in minte oameni care in orice situatie ar fi nu reusesc sa se bucure de nimic. Pur si simplu acei oameni si-au repetat des ganduri si emotii negative, iar cand viata le da un eveniment pozitiv, ei nu sunt capabili sa genereze emotie pozitiva.

 

Sistemul celor 3 porti de evolutie (descriere detaliata)

Imagineaza-ti acest sistem ca un castel cu trei porti. Poarta zidului de aparare, poarta palatului si poarta Regelui. Cea mai exterioara poarta este cea mai usor de folosit, iar cea mai interioara, cea a Regelui, ascunde comoara, tezaurul cel mai profund si mai cautat.

O sa iti descriu cele 3 porti, incepand cu cea din interior si mergand spre exterior.

 

Primul element al sistemului: Eu-l profund  (cea mai ascunsa poarta a sistemului: Poarta Regelui)

Acest Eu profund este adevarata natura a omului, este dincolo de orice ganduri si orice emotii. Eu-l profund simte intens stari de fericire, incredere, putere, siguranta, echilibru si pace interioara.

Din pacate, ca sa ajungem la el trebuie ca mintea si emotiile sa fie linistite. Iar gandurile si emotiile nu sunt niciodata linistite.

Cu cat un om este mai involuat, cu atat mintea lui este mai agitata. Cu cat evoluezi mai mult cu atat mintea ta devine calma si ramane linistita. Iar Eu-l profund incepe sa isi faca simtita prezenta. In acele momente simti o intensa stare de pace si fericire, incredere deplina in tine si siguranta ca poti face absolut orice iti propui.

Acest Eu profund este partea spirituala din tine, este Dumnezeul nostru interior, conexiunea cu universul infinit.  Acest Eu profund este o scanteie de Divinitate in universul nostru uman. Asa ca evolutia inseamna de fapt regasirea acestui Eu profund, dincolo de ganduri si emotii.

Pe masura ce tu vei evolua, vei incepe sa ai mai multa incredere in tine si sa iti linistesti gandurile si emotiile, acest Eu profund o sa iti fie mai accesibil.

Acum e ca si cand e ascuns dupa un strat gros de nori si nu il poti vedea. In jur e intuneric si furtuna, dar cand norii se risipesc, soarele rasare.

Nu stiu daca e cea mai buna metafora, dar asta mi-a venit acum in minte.

Inca ceva despre acest Eu profund.

Eu-l profund nu percepe timpul – Timpul este perceput de noi doar prin agitatia emotiilor si a gandurilor. Cu cat o persoana este mai fericita cu atat are senzatia ca nu exista timp. Cand o persoana este nefericita, parca timpul incepe sa fie prezent).

Eu-l profund nu este programat social. El este dincolo de orice “morala” sociala. Din punctul de vedere al Eu-lui profund nu exista om bun sau om rau. Aceste doua caracteristici doar mintea le detine. Dar Eu-l profund este dincolo de minte si nu traieste in termeni de “bine” si “rau”.

 

Ce se intampla in momentul “iluminarii”

O sa iti zic foarte pe scurt. Cat timp un om nu este iluminat el traieste in lume prin ceea ce ii dicteaza mintea si emotiile. Daca te uiti in jurul tau, oamenii sunt influentati de emotii si ganduri. Bucuriile si fricile noastre ne fac sa luam decizii, iar gandurile ne ajuta sa punem in practica acele decizii.

Vreau o casa mai mare pentru ca imi da o senzatie de siguranta si confort (emotie), apoi mintea incepe sa lucreze si gasesc strategii si planuri ca sa obtin casa mai mare.

In momentul iluminarii, mintea si emotiile se “dizolva” in Eu-l profund. Iar tot sistemul nostru emotional este invadat atunci de emotia fericirii neconditionate, o senzatie de implinire completa, infinita.

Daca fara “iluminare” toate emotiile erau cumva dirijate de ceea ce gandeam si ceea ce faceam, acum, in momentul de “iluminare” emotiile provin toate de la sursa Eu-lui interior profund.

Imagineaza-ti ce inseamna ca schimbare in viata ta momentul in care emotiile tale devin intens pozitive, pentru ca nu mai au treaba cu exteriorul ci provin doar din tine insuti. Imagineaza-ti ca esti inundat complet intr-o stare de fericire si implinire si pace.

In acel moment iti descoperi complet misiunea pentru care existi, ai acces la tot ce e ascuns in subconstientul tau, la toata puterea ta interioara.

Nimic nu mai ramane in afara puterii tale. Acum descoperi ca toate fricile tale sunt false, ca aveai in tine tot ce iti trebuia sa reusesti. Descoperi ca esti mult mai mult decat credeai in visurile tale cele mai optimiste.

Descoperi in tine forta intregului univers, ascunsa adanc, dincolo de norii gandurilor tale.

Al doilea element al sistemului: Mintea (gandurile) – (poarta din mijloc a sistemului: Poarta Castelului)

Eu-l profund este un observator tacut si traieste aceea stare de deplina fericire si putere. Dar el nu actioneaza decat cand mintea si emotiile se “topesc” in cautarea interioara.

Pana in acel moment, mintea este stapanul aparent. Mintea pare sa fie identitatea ta. Mintea este un computer care a preluat controlul.

Simbolul acestei minti care a preluat controlul apare in filme SF cum este Terminator, unde o inteligenta artificiala incearca sa distruga umanitatea. De fapt mesajul pe care l-am inteles eu din film este ca aceasta minte, incearca sa ma tina departe de Eu-l profund.

Mintea este utila ca sa cunosc lumea inconjuratoare, dar nu sa cunosc interiorul profund. Mintea este conectata la simturi si este permanent orientata spre exterior.

Din aceasta cauza nu poti evolua prin intermediul mintii, oricat de destept ai fi. Pentru ca Eu-l nu este in exterior sa il poti cunoaste si intelege prin intermediul mintii. Mintea este “construita” ca sa inteleaga exteriorul, asa ca nu este capabila sa se orienteze spre interior.

Problema cea mai grava cu mintea este ca incepe sa critice ceea ce nu intelege. Tot dialogul interior critic pe care il are mintea despre tine este de fapt dorinta mintii tale de a te controla complet.

Mintea a ajuns sa decida ceea ce trebuie eu sa fac, ceea ce trebuie eu sa simt, ceea ce trebuie eu sa traiesc.

Am avut un moment in viata cand am spus “STOP” mintii mele, cand m-am saturat ca mintea mea sa aiba controlul in viata mea.

Acel moment a fost momentul in care ceva s-a schimbat definitiv. De atunci am ajuns sa imi percep mintea ca un umil servitor care face ceea ce ii cer eu. Daca vreau sa stau concentrat pe un proiect 24 de ore continuu, mintea mea face asta. Daca vreau sa opresc mintea intr-o meditatie, mintea intra intr-o faza de hibernare si se opreste ca sa am acces la starile superioare ale Eu-lui profund.

Dar mi-a luat multa vreme pana cand sa inteleg ce am de facut ca sa controlez mintea.

Primul pas a fost sa inteleg natura mintii, menirea ei, ce este ea de fapt si mai ales, ce nu este mintea.

Mintea, exact ca un computer, poate sa fie programat. Programarea mintii o fac cei care te-au crescut si in care ai incredere. Daca acum ai incredere in mine cand citesti aceste randuri, iti voi programa mintea sa inceapa sa creada ca tu esti stapanul si nu ea.  Nu o sa ii placa, dar pas cu pas poti face aceata programare.

Din pacate majoritatea programelor pe care le ruleaza mintea (gandurile) sunt negative. Unele iti spun despre tine ca nu esti capabil de mai mult, ca nu poti sa simti iubire, ca vei ramane singur, abandonat. Alte programe iti vor spune ca trebuie sa iei decizii bazate pe frica, ca trebuie sa ramai intr-un servici pe care il urasti sau langa o persoana pe care nu o iubesti.

Mintea a fost programata inca de la nasterea ta si programarea ei nu inceteaza niciodata. Important este sa alegi cu grija ce programe sa ii dai.

Iti dau doar un exemplu. Eu calatoresc foarte des cu avionul. Asa ca nu ma ajuta deloc sa am programe mentale cu teama de avion. Pentru asta, sunt foarte atent sa nu ma uit la filme care au scene cu avioane care se prabusesc pentru ca apoi ar trebui sa imi “sterg” programul din minte.

Asa functioneaza mintea. O programare devine “realitate” daca nu stii ca e doar o programare. Oamenii ajung sa isi creada propria minte, sa nu se mai intrebe care din informatiile din gandurile lor sunt reale si care sunt false, care sunt utile si care sunt inutile. Pur si simplu, pentru ca au in minte anumite informatii, oamenii cred ca acele informatii sunt automat reale.

 

Cum fac analiza gandurilor

Exista doua criterii de analiza:

  • realitatea unui gand (este gandul adevarat sau fals)
  • utilitatea unui gand (este acest gand util sau inutil)

Mai mult de 90% din informatiile din mintea noastra sunt inutile. Doar o mica parte din programele rulate de minte (gandurile tale) sunt necesare si utile.

De exemplu cineva care se trezeste dimineata si pleaca la servici si in minte apar ganduri de genul “azi o sa fie o zi groaznica, seful o sa urle, colegii o sa fie nervosi.” aceste ganduri sunt complet inutile, chiar daca posibil sa fie reale.

Ce conteaza la ganduri este sa ma intreb de fiecare data daca acel gand din mintea mea este util sau nu. Pentru ca daca e inutil, daca nu ma ajuta, atunci vreau sa scap de el. Indiferent daca e real sau nu.

Zilele trecute lucram in timpul unui curs cu o domnisoara careia ii e teama sa treaca cu masina peste poduri. Mintea ei a fost programata sa creeze o imagine cu masini care cad in apa de pe poduri inalte. Probabil programarea aceea a fost facuta in copilarie cand privea cu parintii un film in care aparea o asemenea scena. Scena a ramas in subconstient pana cand fetita, devenita adult, a urcat la volan si a mers cu masina spre un pod. Atunci s-a declansat programul mintii care urmarea sa o protejeze de ceea ce fetita a vazut in film, adica de caderea cu masina in apa.

Frica intensa o facea sa aiba probleme cu trecerile peste poduri. Mintea genera continuu imagini cu masini care cad de pe pod. Aceste ganduri sunt clar inutile, dar ele sunt reale. Pentru ca cu siguranta undeva in lume, sunt si masini care mai cad de pe poduri.

Cel mai important nu este daca gandul e real, ci daca el este util. Daca nu este util, atunci gandul trebuie indepartat.  

Nu o sa iti spun acum cum se procedeaza, cum am lucrat ca sa ii sterg programul acela din minte, pentru ca subiectul de azi este sa fac lumina legat de constructia psihicului nostru.

Cu alta ocazie o sa iti spun cum se sterg si programele inutile.  Sau poate inregistrez audio exercitiul si il poti avea cu vocea mea.

 

Evolutia mintii 

Mintea (gandurile) sunt ca norii agitati de furtuna. Cand cerul e acoperit, cand sunt mii de ganduri, soarele nu se poate vedea. Pe masura ce intelegi ca mintea este sub comanda ta, incep sa se linisteasca miile de ganduri. Atunci ceva magic incepe sa se intample, vei deveni mai fericit si mai puternic dar nu vei stii de unde vine aceasta fericire si putere interioara.

De fapt, cu mintea acum linistita, Eu-l profund poate sa transmita emotii pozitive din ce in ce mai mult. Pana acum nu reusea, pentru ca gandurile blocau orice acces al Eu-lui la emotiile tale. Gandurile se “interpun” intre Eu-l profund si emotii.

Asa ca, fericirea si puterea, sunt accesibile in starile de calm ale mintii. Din cauza aceasta meditatia este o unealta atat de necesare in evolutie.

Bineinteles si rugaciunea religioasa face acelasi lucru. In rugaciune esti concentrat pe o singura idee, atat de mult incat toate celelalte ganduri se estompeaza, se dizolva iar in interiorul tau apare o stare de calm si pace. Acele stari provin din Eu-l nostru profund, spiritual.

Cand mintea este complet oprita, intri in stari adanci de meditatie, te conectezi complet la Eu-l profund, apare prima scanteie de iluminare.

Dar nu e necesar sa opresti mintea complet. Orice incetinire a agitatiei mentale, orice diminuare a numarului urias de ganduri (se pare ca sunt in jur de 60.000 de ganduri pe zi) te ajuta sa primesti mai multa incredere in tine si fericire de la Eu-l tau profund.

 

Al treilea element al sistemului: Emotiile (poarta exterioara: Zidul de aparare)

Emotiile sunt sensul pentru care merita sa traim. Fara emotii, toata viata ar parea fara rost. Asa ca de cand ne nastem si pana murim singurul nostru scop este sa simtim starea de fericire, cea mai motivanta emotie pentru specia umana.

Uneori simtim starea de fericire cand atingem un obiectiv mult dorit, alteori simtim fericire cand iubim si suntem iubiti, alteori cand traim momente de creativitate profunde sau cand, pur si simplu, se opreste toata agitatia mintii in fata unui apus de soare si intram intr-o stare ca de meditatie.

Oricare este calea urmata, destinatia ramane aceasta stare de fericire si implinire. De fapt fericirea este o stare care cumuleaza in ea si evolutia noastra si descoperirea sensului in viata si iubirea primita si oferita. Toate la un loc le denumin “fericire”.

Sistemul nostru emotional este din pacate “dat peste cap” de programarile mintii. Daca esti programat cu ganduri negative atunci si emotiile tale o sa se “supuna” acelor programe.

Pana nu scapi de programele negative ale mintii tale, emotiile o sa fie “dusmanul” tau si nu aliatul tau. Adica propriile tale emotii nu o sa iti fie de folos, ci din contra, o sa te saboteze.

Rolul emotiilor este sa ne arate drumul corect in viata. Richard Bach spunea “Numai pe calea fericirii tale vei gasi invatatura pentru care traiesti aceasta viata.”

Aceasta replica mi-a luminat drumul. Mi-am dat seama ca fericirea este un fel de “stea polara”, care arata permanent nordul.

Fericirea este singura emotie care provine din Eu-l profund, indiferent de programele mentale pe care le ai.

Bucuria, entuziasmul, dorintele, teama, nervozitatea, etc, toate pot sa provina din ganduri. Dar emotia de fericire este conexiunea ta directa la Eu-l profund. Daca urmezi drumul pe care ti-l arata fericirea, te indrepti constant in directia evolutiei tale.

Drumul spre Eu-l profund este presarat cu prapastii si munti uriasi, asa ca uneori dupa ce simti fericire iti apare si suferinta. Dar suferinta nu iti spune ca ai gresit drumul, ci doar ca in acele momente ai pierdut conexiunea cu Eu-l interior. E ca si cand ziua nu mai poti vedea directia indicata de steaua nordului.

Asa ca daca simti fericire, mergi pe acel drum. Daca simti teama dupa fericire, continua sa mergi. Cu cat te vei apropia de destinatia ta, cu atat intensitatea fericirii creste.

Aceasta poarta a sistemului este cea mai exterioara, pentru ca de aici se incepe de fapt evolutia.

 

Semnele evolutiei

Nimeni nu o sa isi inceapa evolutia pana cand nu pierde conexiunea cu Eu-l profund. Cu cat un om este mai departe de Eu-l interior, cu atat se va simti mai singur, mai trist, mai lipsit de scop, lipsit de iubire si putere.

Toate aceste pierderi iti dau un profund sentiment de suferinta, iar aceasta suferinta te va face sa incepi cautarea emotiilor pozitive.

Diamantele sunt create doar dupa ce milioane de ani au fost presate in inima neagra a pamantului, sub presiuni uriase. Tot asa, doar dupa ce esti la un pas de ruperea definitiva a conexiunii cu Eu-l profund, vei incepe cautarea ta interioara.

Cu toti cei cu care am discutat despre inceputurile dezvoltarii lor personale mi-au confirmat ca au inceput cautarea dupa o perioada de suferinta.

Oamenii in depresie sunt cu atat mai departe de Eu-l profund, iar momentele in care o persoana ajunge la sinucidere sunt momente in care acel om a rupt complet conexiunea cu Eu-l profund.

Uneori programele mentale pot sa fie atat de puternice incat sa creeze impresia ca nimic nu se mai poate face, ca viata e terminata, ca suferinta o sa fie eterna, asa ca omul apeleaza la sinucidere.  

Gandeste-te la emotiile tale ca la un ghid interior. Dar nu te lasa ghidat de suferinta sau teama in deciziile tale. Din pacate majoritatea deciziilor le iei din teama de ceva.

Observa-ti teama, iar ea va dispare. Observa-ti suferinta si vei vedea ca o poti elimina. Concentreaza-te pe fericire ca sa ai tot timpul ghidul cu tine.

* * *    

 

Concluzie

Puterea interioara si fericirea sunt “sabotate” constant de programele mentale din trecut si din prezent. Cel mai periculos este sa iti lasi mintea sa fie programata continuu de ganduri negative, de dialog interior auto-critic, de ceea ce iti spun cei care vor sa te manipuleze, sa te saboteze, de cei care nu au incredere in tine.

Informatiile de mai sus am fost o “harta” a experientei mele interioare, a cautarilor mele. Ceea ce vreau sa iti arat acum este cum sa faci primul pas (cel mai important) in aceasta calatorie interioara, in evolutia ta.

Daca inca nu ai CD-ul cu tehnicile de incredere in tine, iti recomand sa il iei cat mai repede pentru ca ai acolo lectii care iti clarifica cum sa scapi de programe mentale care iti saboteaza increderea in tine si iti dau forta si putere interioara:

 

Apasa aici pentru pagina de prezentare a CD-ului: “Creste-ti increderea in tine!”

P.S.  Imi doresc mult sa aflu parerea ta despre ceea ce ai citit.  Lasa-mi un comentariu mai jos si spune-mi daca le consideri ca iti sunt utile. 

Cu mult drag,

Marius
NLP Mania

Iti recomand sa citesti

Spune parerea ta

Comentarii


comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 Responses to Cele 3 porti ale calatoriei interioare (Poarta Emotiilor, a Gandurilor si a Sinelui)

  1. Adrian says:

    Dece are mintea dorința de a ne controla complet ?

  2. Adrian says:

    Te iubesc ești minunat

  3. Adriana Vaduva says:

    Multumesc pentru explicatiile foarte bune.
    O prezentare deosebita care mi-a deschis noi perspective de autocontrol.
    Voi crea pace cu toate gandurile care ma bruiaza , nu le voi mai hrani cu emotii distructive , placute lor , ci am sa fac loc manifestarii Sinelui Divin aducator de fericire autentica.

  4. Adrian says:

    Sa iti dea Dumnezeu sanatate pentru toate informatiile pe care ni le oferii:) deja simt starea de fericire :)) mai scrie despre minte..tot cum o putem ingenunchea astfel incat sa fie cu adevarat servitorul nostru

  5. Mulțumesc și felicitări pt acest articol magnific care nu face altceva decât a ne deschide mintea și a reflecta mai adânc la stările noastre interioare și exterioare!

  6. Marina Drumus says:

    interesant -de recitit

  7. STUPARU ANDI says:

    Super !
    Felicitari !

  8. ioana pascal says:

    Sfaturile tale sunt nestemate pentru mine,sunt acele diamante slefuite de insasi viata ta !
    Cu drag,ioana.

  9. sergiu says:

    Da frumos scris Marius, fiecare are drumul sau…