10591 vizualizări

Cele 5 reguli pentru igiena mentala si un cod moral ca sa iti dezvolti puterea mintii

Bine ai revenit pe NLP Mania!

Mintea ta este instrumentul pe care il folosesti cel mai mult in zilele acestea. Faptul ca citesti, inveti, mergi la serviciu  arata cat de mult iti folosesti mintea pentru a obtine bani, sanatate, relatii sociale, a-ti urma visurile.

Cand iubita/iubitul intarzie sa ajunga la tine, iti folosesti mintea ca sa produci o emotie.
Uneori, iti produci o emotie negativa pentru ca iti creezi ganduri ca nu ii pasa de tine si nu se grabeste sa te vada, dar alteori iti produci singur o emotie pozitiva gandind ca poate intarzie pentru ca iti cauta un cadou.

Ce faci cand vrei sa faci ceva si simti ca nu poti? Cine nu poate? Degetele tale? Picioarele? Ochii?
Mintea este cea care iti spune “nu pot” sau iti spune “pot”.

Rolul mintii tale este sa iti produca combustibil emotional. Cand ai de facut ceva, mintea este cea care iti produce motivatie sau lene. In functie de gandurile tale. Daca ai ganduri pozitive, si emotiile o sa fie pozitive. Daca ai ganduri negative, si emotiile o sa fie negative.

Azi o sa iti explic cum poti sa iti schimbi viata daca iti modifici modul in care iti “hranesti” mintea.
Sunt oameni care cauta sa aiba stari emotionale foarte bune, dar se gandesc ca aceste stari nu tin deloc de ceea ce au ei in minte.
Cum iti hranesti corpul, asa o sa te serveasca!  – este valabil si pentru mintea ta

In viitor, o sa scriu un articol despre cat de mincinoasa este mintea noastra. Cum te minte ea ca “nu poti”, cand, de fapt, tu chiar poti sa faci ceva, dar exista in tine o idee asa de batuta in cuie, fixata acolo de ani de zile, incat nici macar nu incerci sa faci altfel lucrurile.

Am scris acum cateva luni despre alimentatie. Nu poti sa iti rezolvi problemele emotionale sau sa mergi mai departe cu dezvoltarea ta, sa ajungi persoana care iti doresti, daca esti tot timpul bolnav si obosit.

Poti sa nu ai grija de sanatatea ta o perioada. Dar mai tarziu corpul o sa te tradeze. Alimentatia corecta nu este ceea ce ti se ofera in supermarket, ci este nevoie sa depui un efort sa te informezi si sa inveti cum sa te mentii sanatos.

Corpul tau fizic se hraneste cu minerale, vitamine, lipide, glucide, proteine. Corpul tau mental se hraneste cu informatii.

CE FEL DE INFORMATII AJUNG IN MINTEA TA?

Oricand poti sa refuzi sa mananci o mancare cu multe E-uri doar spunand NU si tinand gura inchisa. Nu te forteaza nimeni daca tu nu vrei sa o mananci!

Dar ce faci cu informatiile care intra in mintea ta si fata de care nu ai cum sa iti inchizi ochii si urechile?

5 reguli pentru igiena mintii tale

Stii ca unele informatii pe care mintea ta le primeste ii fac mai mult rau decat bine?

Calugarii din orice religie considera toti ca primul pas pentru transformarea unei persoane este purificarea mintii. Mintea este ca un burete. Daca tu ii oferi informatii agitate, ea o sa se umple de agitatie. Daca ii oferi suferinta, ea o sa invete sa sufere. Daca ii oferi bucurie, o sa invete sa se bucure, daca ii oferi fericire, o sa invete sa fie fericita.

1. Prima regula pe care am inceput sa o respect  pentru igiena mintii mele a fost sa schimb complet muzica pe care o ascultam.

Mintea ta devine copia fidela a informatiilor pe care le primeste. Da-i unei minti informatii agitate si ea o sa fie agitata, o sa aiba dificultate de concentrare, de invatare.

Muzica pe care o ascultam era un stimul pentru:

–          Agitatie si agresivitate

–          Melancolie

–          Singuratate/Pierdere

Am vazut pe site ca se stiu prea putine lucruri despre mintea noastra. Cand mintea e hranita cu asa ceva, ea este dispusa doar la aceste emotii.

A fost un moment cand mi-am dat seama ca nu doresc sa imi umplu mintea cu aceste mesaje. Nu vreau sa am o minte care sa se obisnuiasca cu aceste lucruri. Vreau o minte care sa gandeasca pozitiv, sa fie obisnuita cu ganduri pozitive, iar asta era chiar responsabilitatea mea.

A fost un soc cand mi-am dat seama ca eu sunt responsabil de “hrana” cu care imi umplu mintea.

2. A doua regula pe care o respect este sa nu ma mai uit la televizor. 99,9% dintre filmele de la TV nu contin nimic cu adevarat util pentru mine. Majoritatea emisiunilor TV imi transmit informatii doar despre:

  1. Certuri / sex / scandaluri
  2. Accidente / dezastre naturale
  3. Crime / Violenta
  4. Ilegalitati / coruptie

Legat de privitul la TV, mai este o informatie pe care nu vreau sa o pastrez doar pentru mine. Mintea noastra are doua stari de functionare. O stare in care este foarte vigilenta si activa, este emisiva, emite ganduri si creeaza analize logice si o alta stare cand este hipnotizata, docila, ascultatoare, sugestionabila, aproape adormita si neputincioasa sa ia decizii de una singura.

Care dintre starile astea doua crezi ca le antreneaza privitul la televizor? 🙂

Cand privesti la TV, intri intr-o stare de relaxare, de receptivitate care iti slabeste autocontrolul. TV-ul iti controleaza mintea, si nu tu. In aceasta stare orice sugestie primesti (“detergentul X e mai bun decat toate celelalte”) nu o mai analizezi la fel de mult, trece mai rapid de filtrul rational.

Am renuntat sa imi antrenez mintea sa fie docila si adormita.

In momentul in care citesc, mintea este activa, trebuie sa faca un efort ca sa digere informatia, sa o integreze cu celelalte informatii pe care le stiam pana atunci. E un efort activ. Cand privesti la “tembelizor”, nu e nevoie sa faci efort. Pur si simplu ti se spune ce sa crezi si ce sa cumperi… Asta da antrenament de dezvoltare personala…

Cand ma uit la filme le aleg eu, decid exact care sa fie mesajul pe care il vreau de la acele filme. Am mai povestit de un nepot de-al meu care suferea de cosmaruri si mi-am dat seama ca filmele lui preferate erau filmele de groaza. Cand parintii nu i-au mai dat voie sa se uite la filme de groaza, culmea, au disparut si cosmarele.

Stii cum reactioneaza un copil cand vede ca o persoana straina sufera sau chiar un animal sufera? Se “identifica” emotional cu acea persoana si parca ii simte suferinta.

Aceasta capacitate extraordinara pe care copiii o au, noi, ca adulti, am cam pierdut-o. Daca nu am fi pierdut-o, ne-am fi dat seama ce nenatural este sa privesc o scena de suferinta intr-un film, doar pentru ca asa trebuie, ca sa ma uit pana la capat.

Un copil care vede o asemenea scena incepe sa planga. In interiorul nostru a ramas acelasi suflet de copil, chiar daca l-am ascuns. Ofera-i imagini negative si o sa il chinui cu buna stiinta. Apoi nu te mira daca mintea ta devine toxica.

3. A treia regula pe care am inceput de 10 ani sa o aplic este sa imi modific tonul pe care am dialog intern. Cea mai mare sursa de “poluare mentala” este tocmai propria minte. Gandeste-te ce ton folosesti cu tine cand iti zici ca nu poti face ceva. Tonul deprimat si nesigur este cel care iti creeaza emotiile negative.

Tu singur iti intoxici mintea cu ceea ce creezi in interiorul tau.

De cate ori cand ceva nici nu s-a intamplat, tu deja anticipai ca o sa se intample in varianta cea mai pesimista cu putinta. Apoi aveai niste emotii de catel batut si plouat si nu mai scapai de ele zile intregi.

Toate aceste filme din mintea ta sunt la fel de nocive cum sunt filmele de la televizor. Ba chiar mai nocive, pentru ca te au chiar pe tine ca personaj principal.

Ce ai de facut cand mintea ta regizeaza aceste capodopere de groaza?

  1. Primul pas este sa iti dai seama ca faci asta
  2. Apoi sa incepi sa razi de aceste scenarii (cand tonul este de comedie, emotia devine una pozitiva)
  3. Apoi sa incepi sa scrii un scenariu pozitiv care sa iti creeze o emotie pozitiva
  4. Repetare si iar repetare a filmului pozitiv, ca sa te antrenezi pentru succes, si nu pentru esec

4.  Alta regula pe care o respect ca sa nu imi intoxic mintea cu ganduri si emotii poluante este respectarea unui cod moral pe care l-am ales eu.

Codurile morale sunt de obicei legate de religie, dar se regasesc si in traditiile luptatorilor samurai sau in traditia luptatorilor ninja. Asta enumerand cele mai cunoscute. Dar cele mai multe coduri morale folosite sunt cele care au legatura cu religiile.

Eu folosesc pentru mintea mea un cod moral care pentru mine a fost mai adecvat si l-am preluat din traditiile din India. Acest cod moral contine 10 reguli de baza pe care ma straduiesc sa le respect cat de mult pot. De cand am inceput sa fac asta, simt ca mintea mea este mai calma, mai relaxata, ma simt mai echilibrat si mai ferm in ceea ce imi propun.

Iti spun si tie pe scurt in ce consta acest cod moral pe care eu l-am preluat.

  1. Nonviolenta: este interesant ca pentru o fapta violenta comisa de altii, oamenii cer dreptate. Dar pentru o fapta violenta comisa de ei insisi, o sa ceara iertare. Aici intra violenta verbala, violenta in gandire, violenta indreptata asupra ta insuti (actiuni distructive care pot sa iti produca boli sau accidente), violenta indreptata spre altii.

Violenta se naste din teama. Un catel este cel mai violent cand ii este cel mai frica. Asa si un om. Cand iti e teama ca ai putea sa pierzi ceva, devii violent. Cand nu iti este teama de nimic, violenta nu are rost. Elimina complet tot ceea ce are legatura cu violenta din viata ta si o sa vezi cum oamenii o sa te perceapa diferit. Ma distrez cand imi amintesc ca o colega la un moment dat a venit langa mine si mi-a zis ca ii place sa stea langa mine pentru ca simte ca este… liniste.

2. Adevarul: aici e vorba de ceva mai mult decat a nu spune minciuni. E vorba de a fi tu insuti exact asa cum esti. Fara nicio dorinta de a parea altfel, de a parea mai curajos, de a parea mai bogat, de a parea mai frumos, de a parea mai destept, de a parea mai fericit etc.

Autenticitatea este modul prin care mintea ta se relaxeaza. Cand esti autentic, tu te respecti cu adevarat pe tine. Daca tu te accepti asa cum esti, de-abia atunci o sa poata si altii sa te respecte si sa te accepte.

Imi amintesc cand eram mic ca tatal meu, ca sa ne motiveze pe mine si pe sora mea sa invatam la scoala, ne zicea ca el era cel mai bun din clasa. Si pana cand am ajuns la liceu, noi eram convinsi ca tatal nostru a fost cel mai destept din scoala unde a invatat.

Era un standard groaznic de atins, mai ales ca nu stiam ca la el in scoala erau 20 de copii, iar la noi erau 2000. Asta a uitat sa ne spuna! Asa ca eu am abandonat rapid sa ma tin de acest standard, dar sora mea a ramas cu ideea ca trebuie sa fie cea mai buna. Asta pana cand am gasit un carnet de note de muzeu… de cand era tatal meu scolar.  Era plin de 4 si 5 🙂

Cand nu esti autentic, mintea se forteaza. Face tot timpul un efort sa fie mai sus decat este in general, consuma mai multa energie, iar lucrul asta o oboseste, o frustreaza. Mintea unui om care nu respecta autenticitatea este mai mereu obosita si deprimata din aceasta cauza. Nu este simplu sa ramai tot timpul sincer si autentic, asta iti dezvolta autocontrolul si puterea interioara.

Dar mai este un element care e interesant aici: uneori cand spui adevarul, cineva sufera. Atunci parca simti nevoia sa nu spui adevarul. Daca adevarul spus de tine produce suferinta, atunci asuma-ti acea suferinta, pentru ca tu ai reusit sa o creezi.

Ce efecte o sa apara in psihicul tau daca respecti aceasta regula a autenticitatii:

–          O sa ai un psihic echilibrat si energic

–          Mintea o sa fie foarte concentrata si activa

–          O sa castigi multa stapanire de sine si autocontrol

–          Elimini dorintele superficiale care nu te ajuta sa te dezvolti

–         Amplifica emotia perseverentei (perseverenta este o stare naturala, cand tu esti autentic, nu poti sa nu fii de fapt perseverent. Un om nu este perseverent din cauza renuntarii la natura sa, el vrea azi sa para intr-un fel, maine in alt fel, iar asta ii da “peste cap” perseverenta)

Capacitatea de a fi autentic este strans legata de eficienta in comunicare. Cu cat exersezi autenticitatea, o sa vezi ca de fapt comunicarea ta e mai buna, pentru ca esti mult mai atent la ce efecte are fiecare cuvant al tau asupra celor din jur.

Autentic nu inseamna sa spui ceea ce iti vine in minte fara sa te gandesti la consecinte. Autentic inseamna sa recunosti in tine ceea ce simti cand spui acele lucruri. Sa iti recunosti tie daca spui ceva din invidie, din gelozie, din suparare, din dragoste, din mila etc.

Si observand aceste lucruri, aceste emotii care te determina sa vorbesti, o sa devii atent la comunicarea ta.

PS. Vreau sa imi spui cum iti „poluezi” tu mintea ca sa pot sa gasesc exercitiile cele mai potrivite pentru tine. Aceasta „poluare” cu informatii iti creeaza emotii negative pentru ca nicio informatie pe care tu o primesti nu intra in mintea ta fara sa provoace o schimbare emotionala.

– Va urma –

Saptamana viitoare o sa iti scriu inclusiv metodele de „detoxifiere” ale mintii, asa ca stai atent.

Pe curand,

Marius

PS. citeste aici continuarea articolului:

http://www.nlpmania.ro/blog/continuare-la-regulile-de-igiena-mentala-invidia-si-sexualitatea/

Marius Simion

Sunt fondatorul proiectului NLP Mania, cel mai cunoscut blog de Dezvoltare Personală prin Programare Neuro-Lingvistică din România. Sunt Master Trainer NLP, Coach WingWave, Trainer și Autor de programe de dezvoltare personală.

TRIMITE-MI UN EMAIL

Mesajul tău a fost trimis cu succes.

A apărut o eroare, reincearca...

Comentarii

  1. Tomescu spune:

    Lectura citita m a facut constienta de importanta cu care trebuie sa gestionam informatiile care ne populeaxa mintea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *