Încredere în sine,

Cum să ai mai multă încredere în tine

img

Salut şi bine te-am regăsit! Azi plec la un curs, dar mi-a venit în minte ceva important despre incredere în sine şi dacă nu scriu, eu uit că sunt bătrân! 🙂

Folosesc blogul ca jurnal personal, aşa că tu îmi cunoşti deja toate gândurile, iar asta mă face să mă simt aşa de confortabil când ne vedem la cursuri. Am ţinut anul trecut un curs pentru traineri şi le-am explicat că trainerul trebuie să se prezinte într-un mod original. Şi apoi am început să rad. 🙂

Am râs pentru că eu nu mă prezentasem, pentru că toţi cursanţii mă ştiau de pe site. Şi cam aşa păţesc la fiecare curs de câţiva ani.

Dar să trecem la ceva mai important.

Azi vreau să îţi spun o parte a unei poveşti. Povestea unei tehnici de dezvoltare personală.

Ştii deja despre mine – nu mai repet – că eram timid şi că nu aveam incredere în mine nici să privesc în ochi oamenii, nici să vorbesc cu ei.

Încă mai joc uneori rolul timidului, dar e doar ca să mă amuz din când în când. E un exerciţiu bun, dar o să îţi explic altă dată.

Cu mult timp în urmă, mi-am dat seama că nu am pe nimeni care să mă ajute să mă schimb. Nu aveam bani de cursuri, nu aveam un specialist la care să apelez, nu aveam decât posibilitatea să îmi iau cărţi şi să le citesc.

Aşa că am citit o grămadă de cărţi de dezvoltare personală. Problema cu cărţile era că niciuna nu a fost scrisă cu dedicaţie exact pentru situaţia mea. Adică autorii aceia parcă nu aveau deloc probleme cu increderea în sine şi deci nu prea scriau decât maximum câteva rânduri despre durerea mea de atunci.

Aşa că am făcut ceea ce ştiam şi ce puteam la vremea aceea.

Am copiat din fiecare carte toate paginile pe care le găsisem despre încredere în sine.

După câţiva ani, aveam deja un material uriaş. Pe măsură ce citeam şi experimentam diferite tehnici propuse de ei.

Am observat că fiecare dintre autori vorbea de o altă parte a încrederii în sine. Aşa că am fost obligat să le pun toate la un loc şi am reuşit să creez un sistem complet.

Am identificat 3 mari componente ale încrederii în sine:

1. Acceptarea de sine

2. Respectul (stima) de sine

3. Imaginea de sine

Aceste 3 elemente formează acea incredere în sine despre care vorbeşte toată lumea.

Vreau să îţi dau o tehnică pe care am folosit-o eu ca să îmi dezvolt una dintre cele 3 componente ale încrederii în sine: imaginea de sine.

Ce este imaginea de sine?

Imaginea de sine este modul în care crezi tu că eşti! Tu nu eşti deloc aşa cum crezi că eşti.

Pur şi simplu te înşeli în privinţa ta. Poate te vezi mai bun sau mai rău decât eşti în realitate, dar în niciun caz nu eşti aşa cum crezi că eşti.

Dar cine decide cum să te vezi tu? De ce nu te vezi aşa cum eşti în realitate?

De fapt, eu mă văd pe mine prin ochii celor din jur. Dacă aud des „nu eşti bun la matematică”, o să cred despre mine că nu sunt bun la matematică. Aşa că îmi formez în decursul anilor o imagine despre mine.

Această imagine se compune din convingeri despre Eul meu. Imaginea de sine este suma convingerilor tale despre tine.

Dar psihologia şi NLP-ul au un secret mai mare decât Codul lui DaVinci!

O să îţi spun despre ce este vorba. Dar aşa cum la început nu credeai că un aparat mai greu decât aerul poate să zboare, nu o să crezi iniţial nici în ce îţi voi spune acum.

CONVINGERILE TALE DESPRE TINE NU SUNT ADEVĂRATE!

Acesta e marele secret al psihologiei.

Păi dacă nu este adevărat ce cred eu despre mine, înseamnă că mă pot folosi de o convingere doar atât cât îmi face plăcere. Apoi pot să o schimb.

Convingerile nu te definesc ca om!

Îţi vine dificil să accepţi că ceea ce tu crezi despre tine nu te reprezintă, nu te defineşte.

Îţi apare întrebarea: „Dar dacă nu e real ce cred eu despre mine, cine sunt eu?”.

O întrebare mai bună ar fi: „Cum de am permis ca alţii să îmi spună ce să cred eu despre mine?”.

Vestea bună este că poţi modifica în sub conştientul tău acest set de convingeri despre tine.

Iar dacă le modifici, o să mergi mai departe cu alte convingeri despre tine. Oricum nici unele nu sunt reale! Aşa că ce rost are să le păstrezi pe cele rele?

Vrei să îţi dau un exemplu să vezi dacă convingerile sunt sau nu reale?

Gândeşte-te la o persoană pe care ai cunoscut-o în trecut. Alege o persoană de care erai convins că nu e bună de nimic. Aminteşte-ţi că erai convins că e o persoană limitată.

Apoi ceva s-a întâmplat şi poate după nici 2-3 săptămâni ţi-ai schimbat convingerea. Ai început să crezi că persoana poate să fie altfel, te gândeşti că poate te-ai înşelat, iar după o vreme convingerea ta a devenit: „Acest om este extraordinar” .

Sau ia exemplul invers; cunoşti pe cineva care îţi place la început şi eşti convins că e personajul vieţii tale… apoi, ceva apare şi te convingi de contrariul. Dar în ambele cazuri convingerile erau puternice şi „reale” pe o perioadă.

Nicio convingere nu e reală decât dacă… credem noi în ea. Aşa că IMAGINEA DE SINE e suma unor convingeri despre care noi credem că sunt reale.

Ce zici dacă ţi-ai îmbunătăţi această imagine despre sine? Cum ar fi să poţi modifica aceste convingeri rapid şi uşor?

Am un cadou de început de an pentru tine! O tehnică specială pentru asta – o tehnică care creşte foarte mult nivelul de INCREDERE ÎN SINE.

Tehnica 1 pentru a-ți mări gradul de incredere în sine:

1. Găseşte un loc liniştit şi în care să nu te deranjeze nimeni pentru 10-15 minute.

2. Stai confortabil acolo pe un scaun şi închide ochii. Relaxează-te încet şi fii doar atent la respiraţia ta.

3. După 1-2 minute de relaxare, confortabilă, calmă, liniştită – imaginează-ţi în faţa ta o oglindă uriaşă.

4. Priveşte oglinda şi observă-i rama strălucitoare. Creează în mintea ta o ramă din cel mai preţios şi valoros material la care te gândeşti: poate să fie aur, diamant, orice.

5. Imaginează-ţi apoi cum păşeşti prin acea oglindă magică şi imaginează-ţi că poţi trece dincolo de oglinda uriaşă. Pe măsură ce te imaginezi apropiindu-te de oglindă, imaginează-ţi cum creşti.

6. Când ajungi în dreptul oglinzii, eşti mare cât oglinda. Priveşte-te în oglindă ca fiind uriaş, priveşte-i rama, observă ce frumos sclipeşte, observă luminozitatea frumoasă a imaginii şi a ramei.

7. Observă în tine sentimentul de creştere, de înălţare, de putere. Priveşte-te în oglindă ca şi cum tu ai fi mult mai mare şi mai puternic.

Repetă această tehnică de minim 2-3 ori pe zi timp de o lună şi o să rămâi uimit de câtă incredere în tine o să ai.

Lasă-mi un comentariu şi spune-mi părerea ta despre această metodă. Ce părere ai tu?

Cât de importantă este pentru dezvoltarea personală să ai incredere în sine şi cum ai făcut tu ca să îți dezvolți această incredere? Cu cât sunt mai multe idei şi sfaturi, cu atât e mai bine pentru toți cititorii. Mulțumesc!

Pe curând,

Marius

PS. Dată viitoare o să îţi descriu cele 10 trucuri ca să arăţi că ai mai multă încredere în tine.

Marius Simion

 

Marius Simion TRIMITE-MI UN EMAIL

Sunt fondatorul proiectului NLP Mania, cel mai cunoscut blog de Dezvoltare Personală prin Programare Neuro-Lingvistică din România. Sunt Master Trainer NLP, Coach WingWave, Trainer și Autor de programe de dezvoltare personală.

Comentarii

Detalii

Abonează-te GRATUIT și primești cele 6 metode pentru creșterea încrederii în sine, în format MP3!

Formular